Despre proiect

Bursa Disponibilităților este o platformă comunitară ce facilitează schimburile între persoanele fizice și juridice de orice fel din România, aplicând principii moderne precum economia circulară și economia partajată.

Scopul platformei este acela de a răspunde crizei multi-sectoriale COVID-19 (și altor crize potențiale viitoare), susținând funcționarea motoarelor economiei prin intermediul circulării activelor și finanțelor, menținerii fluxurilor de activitate, asistării coerenței lanțurilor și sistemelor de furnizori, accelerarea colaborărilor, implementarea paradigmelor benefice ș.a.m.d.

Această platformă va fi lansată spre finalul lunii iunie 2020. Implementarea se realizează în cicluri, prima versiune conținând funcționalități de bază, menite operaționalizării tranzacțiilor și validării în piață a conceptului propus, astfel încât să fie determinate și operate îmbunătățirile viitoare necesare.

Bursa Disponibilităților va rămâne gratuită, însă este posibil ca facilitățile suplimentare viitoare puse la dispoziție să fie accesate contra-cost – în funcție de resursele necesare care vor fi investite punctual și regulat în implementarea acestora.

Mulțumim anticipat tuturor celor care veți folosi și promova platforma și conceptele asociate ale acesteia!

Notă: Principiile economiei partajate țin de folosirea și punerea în comun a bunurilor, închiriere, împrumut, conlucrare, colectare multi-sursă, donare etc., pe când principiile economiei circulare țin de reutilizare, recondiționare, adaptare, upgradare, transformare, personalizare, simbioză industrială și relațională ș.a.

Echipa de implementare

Marian Constantin VASILE

Concept și Management Proiect

Florin DUMITRU

Web Development

Cătălin ZAMFIR

Marketing

Andrei VACARU

Grafică

Alți membri ai echipei DIR

Diverse Contribuții
www.idezvoltare.ro
www.facebook.com/groups/iDezvoltare.RO